„POVESTI”

Am vorbit la telefon de cum m-am trezit ! ca a sunat! Dzeu stie cum am ajuns de la o banala intrebare a unei prietene legata de ceva ce trebuie cumparat  pentru bucatarie la multe si nefericite situatii din viata mea care m-au facut sa cred  pentru o clipa ca pina la 47 de ani am trait foarte mult –sau foarte multe!! Fara sa vreau iar m-am pus pe evaluat! Si am realizat ,vrind – nevrind ca am trecut peste timpuri absolut mizerabile , peste niste timpuri de necrezut pentru tineretul care la revolutie avea citiva ani! Nu vreau sa intru in detalii dar m-am infiorat cind mi-am amintit scurt goana dupa piine , dupa sfertul de piine pe cartela daca aveai buletin de Bucuresti daca nu- erai la bunavointa vinzatoarei, si cind spun goana asa era ca uneori se termina piinea  pina la tine ; uleiul era la portie ,la fel si am prins la un moment dat niste ulei negru ,rideam ca ne imaginam ca ne facem icre negre cu el, un ulei viscos avea ceva rapita in el ! uleiul asta l-am prin prin 1988 la Craiova!cu un an inainte fusesem la Resita si aveam ratie – doua oua jumate pe luna –daca nimeream o vinzatoare care ma vazuse in vreun spectacol primeam si jumatatea de ou asa ca de bine de rau aveam 3 oua pe luna !si 2 kg de cartofi!

Sint multi de virsta mea care au apucat vremurile alea –a fost oribil ; cind ne-am adunam in casa unui coleg mai cu parinti umblati pe afara si ne punea placi cu Visotki sau Queen-muzica de care nu mai auzisem ca nu aveam unde …ce fericita eram !A fost in viata mea un om care mi-a facut cunostinta cu muzica lui Visotki- fara sa stiu o boaba de rusa si sa inteleg ce spune m-am apropiat de el cu inima care simte dincolo de bariere….si-a botezat baiatul Vladimir….dupa el …

Mi-a trimis mama la un moment dat faina , oua de casa si dulceata – cred ca 2 saptamini am facut clatite si ne  mutam cind la mine –in garsoniera  de la teatru in care statuse inaintea mea Adriana Trandafir cind la colegul cu placile …eram citiva care locuiam in acelsi bloc- de cele mai multe ori sfirseam prina vorbi tot de ale noastre- piesa care se repeta si nu  mai iesea …

Ce frumoasa era viata noastra intre personajele noastre si ce umilinta era afara ….

A fost frumos un an !Am avut nesimtirea sa joc un rol rivnit de altcineva … de unde sa stiu … iubita unui tovaras mare..ca sa nu  ma dea afara m-au pus sa dau examen din nou !si daca cu un an in urma li s-a parut ca sint f buna achizitie pentru teatrul lor anul asta ….si iubita tovarasului a jucat dupa aceea tot ce a vrut …am plins pina m-am imbolnavit –am facut noduli pe corzi am stat in spital o luna –muta si in repaus…

E doar o parte dim mizeria si umilinta si deprimarile prin care am trecut noi toti care am prins din plin perioada de comunism in toata splendoarea lui …mai e de spus –poate data viitoare- cum m-am ridicat in  alt teatru, intr-o alta sedinta  de partid …si din nou m-au dat afara ca nu stiu sa-mi tin gura ….

Am multe “povesti” din astea-care poate asa par dar sint ale mele- le-am trait…ceva m-a rascolit azi dar amintirile astea  nu vreau sa le pun in sertar pentru ca nu vreau sa uit ! nimic!

11 responses to this post.

  1. … si totusi, exista oameni care in raport cu traiul de astazi parca si-au sters din creier acele vremuri mizere si, culmea, ii auzi vorbind cu nostalgie despre acele timpuri: aveau un serviciu sigur, un apartament si, cu putin noroc, isi puteau lua si o masina. Poate acestia vorbesc „cu drag” de acele vremuri pentru ca si astea pe care le traim astazi le concureaza pe cele de dinainte de ’89, bineinteles, din alte puncte de vedere, sub alte aspecte. Insa nu pot fi de acord cu sistemul comunist, care, de multe ori, lua forma inchizitiei …
    Vremuri, vremuri … totul e trecator … uneori din pacate, alteori din fericire …

    Răspunde

    • Posted by nuami on August 22, 2010 at 12:07 pm

      stefan stii si tu ca fiecare „se descurca” !! si acum e rau , mizeria umana si sociala e destul de prezenta dar cei care pling vremurile alea sint ei care se „descurcau”!! a fost rau , mizerabil , am crescut inculti , fara orizont, cu o istorie fasificata -acum poti sa ramii incult sau fara orizont si fara un sprit liber daca vrei! noi vorbim, in acelasi timp stind in fata unui calculator- eu nu am avut lumina si televizor!!!!e mult de vorbit- depinde ce alegi , depinde de cum ai ales sa traiesti!stiu , sintem mai saraci ca niciodata-dar de vina e tot un conducator suprem si un guvern care ne-a tirit demult int-o dictatura! eu nu ma prea pricepla politica dar ce traim este rezultatul caliciei avaritiei, a unei sete de putere si imbogatire care-i depaseste pe comunisti! grea cruce!!!

      Răspunde

  2. … mult timp m-am simtit vinovata…nu gasesc termenul potrivit…m-am simtit altfel in comparatie cu cei care au amintiri vii din perioada aceea. eu am prins anii cand gasesti de toate peste tot, in cantitati nelimitate; anii in care, daca ai noroc sa ai parinti sau rude/prieteni cu relatii, imediat ai un job bun, anii in care tu ca entitate individuala ( la modul general ma refer ) nu trebuie sa lupti cu toata fiinta ta pentru ceva. eu asa vad viata din ziua de azi, sau ma rog, viata pana sa inceapa criza:) am urat matematica in toti cei 12 ani de scoala!! dar nu am sa uit NICIODATA cat de puternica m-am simtit cand, cu toata greata care o aveam pentru materia asta, am stat o zi si o noapte, undeva in clasa a 4-a, sa rezolv o problema din aia super complicata, de gandire!! nu-mi place sa obtin usor ceva, chiar daca e ceva ce imi doresc din tot sufletul. nu stiu daca o sa ma creada cineva, dar mi-as fi dorit sa stiu si eu cum e sa stai dimineata la 4 la rand la lapte. nu pot sa zic daca era mai bine atunci sau acum…e ok sa ai acces la tot ce ai nevoie, dar cu cat avem mai mult, cu atat si vrem mai mult decat avem. pe de alta parte imi vine in cap vorba aia…” mai rarut ca-i mai dragut”🙂 o urasc, dar in unele situatii se potriveste super.
    la anul am intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, eveniment pe care il astept de la absolvire:P am momente in care imi imaginez cum va fi; ce voi spune? ca am 29 de ani si am facut ce? o facultate de 2 lei? si ca am lucrat 2 ani acolo, alti 2 ani dincolo si tot asa? si ca stau cu parintii? in timp ce multe alte colege vor vorbi despre copiii lor, familia minunata pe care o au.
    vreau si eu sa am amintiri cu oameni care, in ciuda greutatilor de zi cu zi, nu renunta la sufletul lor, la a-si hrani spiritul, cu oameni care pun pret pe oameni, pe lucruri simple, pe afectiune, iubire, pe colegialitate, pe esenta! nu vreau amintiri cu oameni care aveau un suflet, dar l-au tot amanetat pentru bani, pana m-am ratacit eu de ei sau ei de mine…

    Răspunde

    • Posted by nuami on August 22, 2010 at 3:45 pm

      stai linistita -o sa ai timp pentru amintiri! in ce priveste perioada aia – asa a fost sa fie , nici acum nu e deloc usor! putem sa vorbim pe indelete despre toate ..mai vorbim pina la intilnirea ta de 20 ani- nu e musai sa ai o familie la virsta ta-mai bine mai stai si faci precum croitorul -masori de 10 ori si tai odata ….mi vorbim ..te pup!!!

      Răspunde

  3. Posted by mazgalica on August 23, 2010 at 8:20 am

    Cel mai cumplit lucru mi se pare să-ţi fie îngrădită libertatea (de orice fel).
    Eram prea mică să-mi dau seama ce înseamnă să trăieşti sub comunism, însă ţin minte cînd stăteam la coadă la pâine, la alimentară, când aşteptam împreună cu mama la 5 dimineaţa maşina cu butelii sau când rămâneam fără lumină in noaptea de Crăciun.
    Aşa cum spuneam, eram prea mică iar părinţii se străduiau să nu simt vicisitudinile regimului politic. Acum când pot să înţeleg ce a însemnat acea perioadă, mă gândesc poate aş putea să trăiesc privată de anumite bunuri însă nu aş putea trăi fără libertate.

    Răspunde

    • Posted by nuami on August 23, 2010 at 8:36 am

      stii ce ma durea cel mai rau? nu coada la piine , ma exersasem, nu frigul din cauza caruia am un reumatism crincen- care nu ma lasa sa stau pe vine -acolo s-a fixat, nu invatatul la lumina luminarii sau a unei lampi cu gaz de nu mai vad fara ochelari, nu lipsa caldurii-invatatm cu picioarele deasupra unui resou improvizat si mi-au luat foc sosetele de lina dar eram atit de imghetata ca nu am simtit din prima – stii ce m-a durut f rau? ca nu stiam cine e Queen- de ex! ca nu ascultasem Beatles !ca nu iesisem nicaieri mai departe de Bucuresti! asa e fara confort material se poate – ne adapatam , cu un pic de umor poate sa fie chiar funy dar fara libertate….sintem -iertata-mi fie expresia- negri pe plantatie!

      Răspunde

  4. Posted by radu on August 23, 2010 at 10:40 pm

    nu trebuie uitat nimic
    din pacate nu ne mai asculta nimeni
    iar unii… s-au tembelizat de tot si spun ca era mai bine atunci
    problema lor dar sunt unii care ii cred

    Răspunde

    • Posted by nuami on August 24, 2010 at 10:31 am

      ca bine zici- sau tembelizat!!!daca au bani de mincare si de tocat e ok! cind nu-i mai au ….era mai bine atunci ! nici nu putem compara ,e o nebunie …lasa-i sa traiasca intr-un trecut care ne-a facut sa ne fie frica si acum !!!care ne-a tinut cu bocancul pe git la podea !!!

      Răspunde

  5. All the best Tanta🙂

    Răspunde

  6. Posted by suchardine on Septembrie 25, 2010 at 12:55 pm

    Toata perioada aceea, pe mine nu m-a marcat atat de tare ca pe parintii mei. Eram in clasa a VIII-a la Revolutie. Insa la noi in casa bananele cresteau pe sifonier, fiindca ai mei le cumparau verzi, fiindca asa se gaseau, insa aveam pick-up cu discuri cu Pink Floyd si Led Zepellin si Queen fiindca ai mei aveau rude plecate in afara. Recunosc, primeam o multime de dulciuri si de oua Kinder, la care alti copii nici nu visau. Am fost prima din orasul meu care a avut patine cu rotile, insa imi amintesc si cand ma cara mami dupa ea la restaurant ca sa luam un „fratii Petreus” (asa le ziceam puilor acelora slabi si amarati) sau un parizer pe sub mana. Imi amintesc si cand stateam ore intregi in frig la o coada si niciodata nu stiam pentru ce. Luam ce se aducea. Orice. Oricum era necesar. Tin minte cand ne anuntam unii pe altii ca la „Bucuria copiilor” a adus rechizite chinezesti si cand am alergat ca disperata si n-am mai prins decat o gumitza de sters si am plecat plangand, fiindca Dana Ene, colega mea apucase sa-si ia trusa geometrica. Insa atunci eram fericita. A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Tot ce mi s-a intamplat urat dupa aceea, a fost dupa 90. Din 90 pana in 95 am avut in familie cateva morti consecutive, ai mei divortasera si am suportat niste lipsuri si niste umilinte pe care nu le voi uita niciodata. Nu, nu e nostalgie. Nu spun ca era mai bine inainte, insa… nu e trist ca acum nu mai ai dupa ce sa tanjesti??? Ca gasesti totul la discretie??? Ca nu ai bani cu ce sa le cumperi??? Ca muncim ca disperatii numai pentru ca sa supravietuim? Ai mei au avut pe vremuri joburi si apartamente date de stat. Adevarat este ca stateam in frig, dar daca acum nu avem cu ce sa cumparam apartamente, la ce ne mai foloseste? Ca la casa parintilor nostri, nimeni nu plateste nimic, iar la casa noastra (daca avem norocul sa o avem) vor plati probabil si copiii nostri. Nu stiu cand era mai rau sau mai bine. De bine, de rau, pe vremea lui Ceausescu nu si-a pus nimeni streangul de gat. Acum, nu cred ca e zi sa nu se spanzure vreunul de saracie, de boala, de nefericire… Asa simt eu…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: