ATIT

Lucrurile sint simple; viata e simpla – noi o complicam si o stricam !Sintem orbi si surzi cel mai adesea si facem greseli dupa greseli uitindu-ne la oamenii care ne sint dragi cu alti ochi , punindu-I in niste lumini ireale , astepind de la ei lucruri pe care  nu le putea  vor face niciodata !Uneori ne fura atit de tare admiratia si atasamentul fata de cineva – fata de mintea lui, de puterea lui , de ideile lui, de forta lui incit nu ne mai gindim daca dincolo de ce se vede e  chiar asa sau e un val de tristete ori  o minte geniala pusa in inima unui om simplu care intr-o zi se poate fringe sub o povara pe care i-am mai pus—o si noi cu admiratia si cu asteptarile …

Nu sint prietena cu cinismul , mi se pare prea complicat si prea scurt timpul pe aici ca sa ma pierd in” de ce , daca , oare, cui foloseste “…am luat lucrurile asa cum sint , m-am bucurat din toata inima , mi-am creat un coltisor in inima mea unde am inceput sa cresc o oaza in salbaticie !o vad cu ochii mintii mele si pot sa v-o descriu …ea oaza  mai e –atita doar ca ceva nu a functionat cum trebuie …eu nu am fost atenta  , sau nu am vrut  sa fiu atenta , –era prea frumos ca sa fie adevarat ar zice cineva –mie mi s-a parut firesc sa fie asa –nu din noroi cresc nuferii??i-as fi raspuns …ceva nu fost bine de la inceput –copacul minunat  pe linga care mi-am crescut frumusetea de oaza incet incet a inceput sa sufere….nici nu am vazut!era din neam vasnic, cu o poveste tulburatoare ., aveam atitea in comun , aveam atitea  povesti de spus , uneori in jurul nostru era mult lume –el era acolo neclintit , puternic , in stare sa –I tina si sa  ne sprijine pe toti … uneori nu apucam sa ajung la el , sa ma sprijin de el si sa  ne intrebam care cum mai e – mi-era de ajuns ca-l vad ,in picioare , falnic si blind, si surizator ,si primitor …au fost semne – eram prea ocupata cu fericirea mea , cu iubirile mele din alta lume , cu grijile si bucuriile celelalte si nu   am  vazut nimic …si cind mi-a aratat cineva ca ceva  nu e bine acolo nu am luat in seama – era un copac solid , era puternic si ma bizuiam pe el …

Era de asteptat…intr-o zi s-a prabusit …de tot ! la pamint! Si in drumul lui a mai distrus cite ceva …restul frumusetilor din oaza mea stia  ca totul era in deriva –eu insa nu ma-ndoisem nicio clipa ca totul e cum nu se poate mai bine !Dezamagirea a fost uriasa- investisem cea mai mare parte din inima mea acolo! Acolo urma sa ma intorc mereu –si mai luam cu mine cite un suflet ratacit si singur sa-I arat ca se mai poate! Si azi cred ca se mai poate –ramin insa intrebari care ma siciie; de ce nu am fost mai atenta ? de ce nu am pus intrebari? de ce nu i-am dat mai multa atentie ?? poate .cine stie …

Cum ziceam –lucrurile sint simple ; daca am fi putini mai atenti unii cu altii, unii la altii, ne-am scuti de durerei si dezamagiri!eu am inca oaza mea – am muuulti copaci si flori si pasari  am chiar si si un riulet-dar de departe nu-mi mai vad copacul !e undeva la pamint se odihnesc pe el pasarile  in drumul lor spre alte lumi!!